Casa Andra se află în Baia de Fier și pune la dispoziție WiFi gratuit, un lounge comun, un bar și o grădină. Oaspeţii au la dispoziţie facilităţi de grătar şi o terasă cu vedere la munte şi la grădină. Unitățile pensiunii sunt dotate cu zonă de relaxare și TV cu ecran plat. Toate camerele sunt prevăzute cu lenjerie de pat, baie privată și papuci. Târgu Jiu este la 41 km de Casa Andra, iar Băile Govora se află la 34 km de proprietate.
Informatii despre gazda
Comuna Baia de Fier, din județul Gorj, așezată la poalele munților, este întinsă pe albia râului Galbenul, fiind mărginită în partea de est de alt râu, Olteț. În acest colț de lume oamenii trăiesc în armonie cu natura, iar călătorii sunt cuceriți de peisaje și răsfățați cu preparate culinare alese. Baia de Fier și-a primit numele în vremuri de demult, pe vremea exploatării primitive a minereului de fier, care era purificat cu ajutorul apei dirijate în gropi mari, săpate în pământ. De atunci s-a scurs mult timp. Lucrurile au evoluat, zona s-a schimbat. Au apărut mai multe gospodării, care completează în mod armonios spectacolul naturii. Nu ai cum să nu fii cucerit de frumusețea locului, de gospodăriile îngrijite în mijlocul cărora se înalță case mândre. Pe culmi, în depărtare, câteva mioare aflate la păscut vin să completeze tabloul naturii. Parcă un pictor s-ar juca pe pânza de un verde primăvăratic, pictând puncte albe.