Pro: Apartamentul este foarte aproape de centrul oraşului, de staţiile de autobuz şi de strada Clinicilor. Check-inul şi check-out-ul se desfăşoară foarte uşor, fără intermediari. In inerior, am avut parte de curăţenie, proprietarul punându-ne la dispoziţie o bucătărie complet echipată, inclusiv cu veselă şi tacâmuri, cuptor cu microunde, ceainic şi presou pentru cafea. Am mai beneficiat de obiecte de igienă şi de toaletă gratuite. Tototdată, ne-a mai plăcut şi faptul că apartamentul nu este la stradă, ci într-o curte interioară, beneficiind de linişte (dacă excludem avioanele care zburau frecvent chiar deasupra noastră) chiar dacă ne aflam practic în centrul oraşului Cluj.
Contra: În timpul sejurului nostru am întâmpinat 3 probleme majore care ne-au creat disconfort: căldura excesivă din apartament (cu greu am adormit noaptea datorită ei), centrala care este veche şi care cupla cu un bubuit practic cam la maxim 15 minute şi pereţii foarte subţiri împreună cu uşa comună (blocată) dintre apartamentul unde eram cazaţi şi cel vecin. Practic, am auzit toate discuţiile celor din apartamentul de lângă, de parcă vorbeau direct în camera noastră.